In sfarsit, acum poate ca sunteti putin curiosi sa aflati ce m-a apucat pe mine, o psihoterapeuta indragostita pana peste urechi de meseria ei, de am ajuns sa ridic in slavi meditatia.

Niciun mister aici. Propria mea experienta cu meditatia.

Chiar daca

• activam in domeniul sanatatii mintale de mai multi ani si eram pasionata de acest domeniu de si mai multi ani,
• chiar daca de mai bine de 15 ani ma obseda potentialul uman precum si caile de accesare a acestuia,
• chiar daca imi ajunsesera la urechi tone de informari cum ca meditatia functioneaza, ca oamenii de success par sa mediteze cu totii, etc…

eu am inceput sa practic meditatia abia pe 4 noiembrie 2017, mai mult din intamplare decat din alt motiv.

Din curiozitate alesesem sa particip la un program de instructie in mindfulness, organizat de unul dintre profesorii mei, despre a carui nivel de expertiza se intampla sa am numai cuvinte de lauda. Mi-am zis, daca omul asta zice ca mindfulnessul e ceva, probabil ca e ceva. Si m-am inscris.

Primele efecte le-am observat dupa 2-3 saptamani de practica.

Scriam niste texte cu o miza destul de mare pentru mine, si mintea mea ma “ajuta” intruna “iti dai seama ca o sa urci astea pe internet si o sa le vada toata lumea”, “o sa te faci de ras grav”,  “chiar crezi ca intereseaza pe cineva ce scrii tu aici?” etc…

Raspunsul meu (total diferit de reactia pe care as fi avut-o inainte de a practica meditatia, cand ingrijorarile provocate de gandurile sabotoare m-ar fi blocat pentru zile bune) a fost: “hai mai bine sa-mi vad de treaba, sa termin textele astea si vad apoi ce se va intampla”…

Am continuat sa scriu, am terminat textele, le-am urcat pe internet si n-am aflat cum ca m-as fi facut de ras nici pana in ziua de azi.

A fost momentul meu de aha! in relatia cu mindfulness-ul. A fost momentul care m-a convins ca treaba asta cu meditatia chiar functioneaza. Si functioneaza si pentru mine, nu doar pentru oamenii pe care ii urmaresc cu foarte multa admiratie.

Sigur ca imediat au aparut si primele ganduri – regret.

Uauu!! De ce  n-am aflat de asta mai devreme? De ce nu stie toata lumea de el?

(aiurea! Sigur ca aflasem si stiam – pe toate gardurile internetului scrie ca majoritatea oamenilor carora le-am dat follow mediteaza)

De ce acest obicei nu este impus cumva??

Ar fi trebuit sa invatam sa meditam odata cu spalatul pe dinti…etc

De atunci am ramas fidela practicii dedicandu-i intre 10 si 20 de minute pe zi.

In timp, am observat ca

• viata mea incepe sa fie mai vie/mai plina/mai bogata;

datorita faptului ca accesez mai usor starea de prezenta, simturile mi-au devenit mai ascutite si ma pot bucura mai des de lucruri simple – un pom ingalbenit care-mi iese-n cale in timp ce alerg grabita sa rezolv cine stie ce, o raza de soare care-mi incalzeste palma in care tin o carte, picaturi de ploaie care imi ating fata in drum spre Mega, un cantec care-mi surprinde urechile in timp ce pregatesc micul dejun, mirosul cafelei intr-o dimineata aglomerata…

• mintea mea este mai rapida – iau decizii si gasesc solutii mai usor; rezolv lucruri mai usor; imi vin idei mai repede; sunt mai pe faza…

Pot spune ca am o minte mai “pe faza”. Sunt mai eficienta decat obisnuiam sa fiu atunci cand aveam mintea blocata in ingrijorari cu privire la viitor sau regrete legate de trecut.

• trec mai usor peste momentele de insatisfactie, oricum ar arata ele – neliniste, plictiseala, enervare, nefericire etc… Avand o conexiune mai buna cu emotiile si cu corpul meu, imi constientizez starile de discomfort mult mai devreme si le gestionez inainte sa apuce sa-mi strice toata ziua, saptamana sau poate chiar toata luna/anul/viata…